Proprietarul nu poate preveni zgomotele deranjante, emisii de fum sau căldură, vapori și alte tulburări similare de la fundul vecinului dacă acestea nu depășesc tolerabilitatea normală. Aceasta nu înseamnă că, dacă vecinul este o persoană deosebit de zgomotoasă sau obișnuit cu banchete mari și parfumate, el trebuie să „sufere” în tăcere, baricadându-se acasă.
Dimpotrivă, legiuitorul a intenționat să afirme că este necesar să „suportăm” imisiile produse de vecin până când acestea depășesc așa-numitul „prag al tolerabilității normale” .
Acest prag este considerat ca fiind limita, care trebuie evaluată în practică, de la caz la caz, pe care un subiect mediu, în raport cu circumstanțele timpului și locului, le poate tolera.
Cu alte cuvinte, va fi necesar să se verifice intensitatea fumurilor, căldurii și zgomotelor produse de dragul vecin și aptitudinea acestora de a dăuna celor care le suferă.
Ce se întâmplă dacă câinele provoacă zgomote deranjante?
Ce se întâmplă dacă responsabilul pentru zgomot nu era vecinul, ci tovarășul său cu patru picioare? Legea nu identifică o măsură de decibeli în cadrul căreia este interzis lătratul câinelui și nici nu stabilește un anumit timp în care câinele are ocazia să se lase să meargă la urlete lungi și intense.
Tot în această ipoteză este necesar să se facă referire la situația concretă și să se verifice dacă zgomotul apare noaptea sau ziua, în zonele rurale sau în inima centrului locuit și dacă, prin urmare, acesta depășește pragul normal de toleranță prevăzut la art. 844 cmc
Nu există multe hotărâri ale judecătorilor în această privință, dar este încă posibil să se spună că judecătorii par să fi respectat principiul împuternicirii proprietarului câinelui, protejând totuși dreptul animalului de a latra .
Din primul punct de vedere, proprietarul câinelui trebuie să se comporte cu sârguință și să evite ca animalul său de companie să poată deranja cartierul. De exemplu, evitarea lăsării câinelui în pace, dacă acest lucru îl face să fie nervos sau, în orice caz, va fi necesar să se prevină posibilele cauze ale agitării acestuia.
În mod similar, totuși, judecătorii au afirmat că natura câinelui nu trebuie degradată până la prevenirea completă a latrării, astfel încât momentele ocazionale și episodice de tulburare a animalului trebuie să fie tolerate de către vecini.
În realitate, jurisprudența relevantă - și în special Curtea de la Lanciano - a mers mai departe: întotdeauna în conformitate cu interdicția de a depăși pragul tolerabilității normale, a fost recunoscut un adevărat „drept al câinelui” de a latra ca expresie. și manifestarea naturii sale.
Aveți însă grijă, în cazul în care proprietarul nu este interesat de însoțitorul său cu patru picioare și îi permite să provoace hărțuire auditivă vecinilor, acesta poate suporta răspunderea pentru infracțiunea menționată la art. 659 alin.1 din Codul penal , care sancționează perturbarea ocupațiilor sau a restului oamenilor (așa-numita „tulburare a păcii”) cu arestarea de până la trei luni în plus față de pedeapsa monetară.