Să continuăm discuția despre agricultura biodinamică vorbind despre humus, un element cheie pentru cultivarea naturală. Cultivarea unei grădini de legume fără folosirea otrăvurilor este posibilă doar având grijă de toată viața care se află în subsol, ceea ce vă permite să produceți humusul potrivit pentru fiecare cultură. Prezența humusului garantează o nutriție corectă a plantei, făcându-l sănătos și contribuind la prevenirea bolilor și a paraziților.
Textul pe care l-ați citit mai jos a fost scris datorită contribuției lui Michele Baio. Michele, fermier biodinamic, consultant și instructor, al Asociației pentru Agricultura Biodinamică, secțiunea Lombardia, ne-a pus la dispoziție experiențele și cunoștințele.
Creșteți fără otrăvuri
Evitarea utilizării otrăvurilor în cultivarea grădinii este posibilă, chiar dacă nu banală. Renunțarea la formele tradiționale de apărare împotriva insectelor și bolilor necesită capacitatea de a activa resursele inerente mediului natural, astfel încât plantele să fie sănătoase și, prin urmare, să nu fie supuse adversității. Putem lua în considerare otrăvirea tuturor substanțelor care acționează prin uciderea insectelor și microorganismelor: nu vorbim doar despre substanțele chimice utilizate în agricultura modernă, ci și despre unele tratamente cheie ale agriculturii organice, cum ar fi cuprul, sulful și piretrul.
O substanță precum cuprul este utilizată pentru combaterea bolilor plantelor, dar aduce efecte secundare prin uciderea microorganismelor benefice. Distribuind cuprul într-o parcelă în fiecare an, se introduce în mediu o sarcină excesivă a acestei substanțe, pe care bacteriile nu o pot degrada.
Cultivarea biodinamică respinge utilizarea sistematică a acestui tip de tratamente, care sunt rezervate pentru cazuri rare de urgență, în principal din cauza erorilor fermierului în aplicarea metodei. Rudolf Steiner nu a menționat niciodată utilizarea substanțelor otrăvitoare precum cuprul sau piretrul în practicile agricole biodinamice. Un sol sănătos este capabil să reacționeze la adversitate, poate fi ajutat cu produse mai puțin invazive, cum ar fi decocturi, uleiuri esențiale, paste de bușteni și alte preparate. Aceste substanțe naturale nu aduc efecte secundare, ci doar stimulează resursele inerente mediului și activează procese pozitive care duc la soluționarea problemei.
Cu toate acestea, nu ne putem gândi să trecem din senin la metoda biodinamică renunțând de la o zi la alta la sistemele de apărare implementate în grădină până acum. Conversia solului este un proces lent, care progresează de la o reducere treptată a utilizării otrăvurilor. Un fundament important pentru determinarea stării de sănătate a plantelor din grădină este de a le garanta prezența humusului, pentru a fi preferată nutriției artificiale asigurate prin îngrășăminte solubile.
Agricultura biodinamică înseamnă îngrijirea pământului și a formelor de viață pe care le conține: solul pe care îl cultivăm este populat de o multitudine de insecte și microorganisme. Aceste creaturi mici prezidă asupra proceselor naturale care permit dezvoltarea culturilor. Datorită muncii lor, descompunerea materiei organice în elemente nutriționale este posibilă, care poate fi absorbită de sistemul radicular al plantelor horticole. Agricultura modernă uită de această bogăție vitală și creează un model similar cu cel industrial: dacă sunt necesare materii prime, acestea sunt furnizate gata făcute, cu fertilizare, în timp ce orice tip de interferență de către insecte sau ciuperci este exterminat cu tratamente.
Fertilitatea unui sol este strict legată de prezența vieții inerente pământului însuși: insectele și microorganismele produc humus, organismele care formează spori numite micorize stabilesc relații simbiotice cu rădăcinile, permițând plantei să o absoarbă corect.
Humus și nutriție adecvată a plantelor
Humusul este o substanță care este formată din microorganisme active în sol, transformând substanțe vegetale uscate care cad pe pământ (frunze și ramuri) și alte reziduuri organice. Din procesul de degradare se formează un gel coloidal care conține elemente nutritive, legate de 75% apă.
Nu există un singur tip de humus: fiecare mediu își creează propria particularitate, datorită geologiei solului, diferitelor substanțe organice care se depun acolo, dar și relației dintre sol și plantele prezente. Când planta intră în contact cu mediul, necesită producerea unui anumit tip de humus, necesar hrănirii sale. În schimb, planta prin rădăcini ajută la îmbunătățirea structurii solului. Prin urmare, există un humus care se formează pentru roșii, unul diferit pentru morcovi, altul pentru salată: solul unei grădini în care sunt cultivate douăzeci de legume diferite va produce douăzeci de tipuri de humus.
Nutriția prin humus este foarte diferită de cea care este implementată prin furnizarea chimică a elementelor nutriționale necesare prin săruri solubile. Termenul "săruri solubile" se referă la toate îngrășămintele cu eliberare rapidă, cele de sinteză chimică, dar și unele dintre cele naturale, precum gunoiul de grajd sau gunoiul de grajd.
Punerea în sol a substanțelor solubile în apă creează o problemă: nutrienții sunt ușor spălați de ploaie și irigare, ceea ce duce sărurile să se concentreze în stratificările impermeabile ale solului. Elementele nutritive se acumulează apoi în profunzime, unde se află și depozitele de apă pe care le trag plantele, ceea ce crește salinitatea apei depozitate.
La nivel celular, plantele au nevoie de un anumit raport între apă și sărurile conținute în fiecare celulă (legea osmozei). Dacă planta poate folosi separat săruri și apă, poate regla acest raport. Așa se întâmplă în natură, unde planta are rădăcini fasciculate superficiale pentru a se hrăni și rădăcini adânci de băut.
Atunci când planta are săruri în exces pentru a le reechilibra, trebuie să absoarbă apă, dar dacă apa disponibilă este sărată, la rândul său nu mai este posibil să recâștigăm echilibrul. Organismul vegetal rămâne într-o situație de exces de sare, pentru a o echilibra va încerca să absoarbă apa continuu, dar în același timp va absorbi tot sarea. Rezultatul este un cerc vicios care slăbește plantele.
Cu humus acest lucru nu se întâmplă deoarece este o hrană cu eliberare lentă: poate rămâne în sol luni întregi la dispoziția rădăcinilor fără a intra adânc. Humusul este absorbit prin rădăcini superficiale, pe care plantele le folosesc pentru hrănire, în timp ce rădăcinile de bază se îndreaptă spre fund, unde găsesc apă curată. În acest fel, organismul vegetal este capabil să auto-regleze cantitatea de sare prezentă în celulele sale, ceea ce îl determină să fie sănătos și viguros.
Această diferență între îngrășăminte și humus explică de ce plantele tratate cu îngrășăminte solubile sunt mai slabe și, prin urmare, mai predispuse la boli. Atunci când în natură un element nu este sănătos, acesta piere cu ușurință: mucegaiurile și bacteriile nu fac altceva decât să aplice selecția naturală, atacând plantele slăbite. Cultivatorul care a folosit îngrășăminte solubile trebuie, prin urmare, să intervină adesea pentru a apăra culturile, recurgând, prin urmare, la otrăvuri.
Practica biodinamică are un punct de vedere diferit: promovează nutriția naturală, care vizează crearea unui echilibru, care poate evita mai ușor problemele. Fermierul biodinamic consideră humusul un capital prețios care protejează grădina de adversități și evită otrăvirea mediului.
